• 01. Biserica Sfantul Vasile Galati.jpg
  • 02.Biserica Sfantul Vasile Galati .jpg
  • 03.Biserica Sfantul Vasile Galati .jpg
  • 04.Biserica Sfantul Vasile Galati .jpg
  • 05.Biserica Sfantul Vasile Galati .jpg
  • 06.Biserica Sfantul Vasile Galati .jpg
  • 07.Biserica Sfantul Vasile Galati.jpg
  • 08.Biserica Sfantul Vasile Galati.jpg

Luni, 31 august 2015, a începutul sărbătoarea închinată celui de-al doilea ocrotitor al parohiei noastre: Sfântul Dionisie Exiguul. Seara la ora 17.00 au fost premiați copilașii care au participat la concursul de șah desfășurat vara aceasta în curtea bisericii noastre. Apoi a urmat slujba vecerniei, litia și acatistul Mântuitorului Hristos, la care au participat mai mulți preoți de la parohiile surori din orașul Galați, și nu numai.

 

Credincioşii binecunoscutei parohii „Sfântul Vasile cel Mare“ din municipiul Galaţi s-au aflat astăzi în zi de aleasă sărbătoare, nu numai pentru începutul noului an bisericesc cinstit în întreaga Patriarhie Română prin slujirea Sfintei Liturghii şi a cuvenitului Te-Deum, ci şi pentru că respectiva parohie se află sub ocrotirea duhovnicească a Sfântului Dionisie Exiguul, prăznuit în fiecare an la 1 septembrie.

Manifestările liturgice, cultural-misionare şi social-filantropice au debutat cu mult timp înainte de hram, prin organizarea unor seri catehetice în care au fost implicați copii de la programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“ şi a unor cursuri de şah cu instructori calificați, finalizate printr-un concurs.

Sărbătoarea propriu-zisă a început în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și a continuat a doua zi prin săvârşirea sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

În ziua de 1 septembrie 2012, odată cu începutul noului an bisericesc, s-a sărbătorit hramul bisericii „Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul“, din municipiul Galaţi.

Sărbătoarea a debutat în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și a continuat a doua zi prin săvârşirea sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala bisericii, alcătuită din 50  de tineri elevi şi studenţi din parohie.

La eveniment au participat profesori, oameni de cultură din municipiu şi credincioşi ai parohiei, dar şi din alte parohii din oraş.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că „începutul anului bisericesc în biserica «Sf. Vasile cel Mare» din Galaţi înseamnă şi cinstirea înaintaşilor noştri, în chip cu totul special a fericitului întru pururea pomenire episcop Chesarie, care, cu zeci de ani în urmă a intuit canonizarea Sf. Dionisie Exiguul şi încredinţarea hramului «Începutul Anului Bisericesc» acestei parohii plină de daruri, care traduc viaţa Sf. Vasile cel Mare în viaţa slujitorilor de la Sfântul Altar şi, prin ei, în viaţa credincioşilor acestei parohii atât de dinamică şi, în acelaşi timp, atât de pilduitoare în ceea ce înseamnă îndeosebi lucrul cu tineretul”.

În ziua de 1 septembrie 2010, odată cu începutul noului an bisericesc, s-a sărbătorit hramul bisericii „Sf. Vasile cel Mare” şi „Sf. Dionisie Exiguul”, din municipiul Galaţi. La eveniment au participat preoţi şi diaconi slujitori, precum şi profesori, oameni de cultură din municipiu şi credincioşi ai parohiei, dar şi din alte parohii din oraş.

Biserica desfăşoară ample programe cu copiii şi tinerii parohiei, în cadrul programului naţional „Hristos împărtăşit copiilor”. De remarcat este şi lucrarea edilitar-gospodărească deosebită, realizată la această parohie în ultimii ani.

Gânduri excepționale ale Sf. Vasile cel Mare la începutul postului

Partea I

Partea a II-a